Skip to content


Masa rotundă -Efectele informării obligatorii prevăzute de noul cod de procedură civilă – la o lună de la intrarea în vigoare, 13.03.2013

Masa rotundă –„Efectele informării obligatorii prevăzute de noul cod de procedură civilă – la o lună de la intrarea în vigoare”

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” vă invită miercuri 13 martie 2013 la masa rotundă despre mediere organizată de Masteratul de Integrare şi Afaceri Europene împreună cu Masteratul de Mediere cu denumirea „Efectele informării obligatorii prevăzute de noul cod de procedură civilă”, la care vor fi invitaţi specialişti recunoscuţi din domeniul medierii şi al dreptului, precum şi personalităţi publice implicate în promovarea medierii în România, avândul ca moderator pe domnul conf. univ. dr. Dragos RĂDULESCU (mediator).
Masa rotundă va avea loc la ora 18,00 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, et. 2, sala 130.
Printre invitaţi se vor regăsi personalităţi marcante ale lumii medierii, printre care: doamna Fănuţa LIŞMAN(mediator), care va vorbi despre percepţia mediatorilor asupra schimbărilor aduse de informarea obligatorie, precum şi domnul judecător Cristi DĂNILEŢ şi doamna lector univ. dr. Daniela CIOCHINĂ (membru al CSM).
Alături de noi se va afla şi domnul Tudor Vasile MAFTEI GOLOPENŢIA (mediator) care va prefaţa atelierul de lucru „Etre Mediateur” condus de doamna Gabrielle PLANÈS, preşedintă a Association Nationale des Médiateurs, personalitate în domeniul medierii, cu peste 300 de medieri în portofoliul personal. Atelierul, care se va desfăşura în zilele de 14, 15 și 16 martie 2013, va beneficia de traducere în limba română, iar participantii vor primi diplomă internaţională emisă de către “Association Nationale des Mediateurs“, recunoscută de “L’Institut de la mediation dans l’espace francophone“, cea mai mare asociaţie internaţională de mediatori care aparţin spaţiului francofon, dar şi reprezentanţii Revistei on-line www.ClubMediatori.ro, care vor anunţa rezultatul tragerii la sorţi pentru un loc al atelierul de lucru „Etre Mediateur”, pentru mediatorii înscrişi în concursul „Câştigă-ţi locul la ”Etre Mediateur”!, organizat de revistă, în colaborare cu Asociaţia Europeană a Mediatorilor.
Deoarece este o dezbatere interactivă, sunt aşteptaţi toţi mediatorii care doresc să prezinte modul în care activitatea lor a fost influenţată de informarea obligatorie despre mediere şi avantajele medierii.
 Agenda mesei rotunde (disponibilă pe www.mediereaturistica.ro) cuprinde:
ora 17,45-18,00 înregistrarea participanţilor
ora 18,00-18,15 deschiderea lucrărilor şi prezentarea invitaţilor
ora 18,15-19,15 prezentarea de către invitaţi a punctelor de vedere cu privire la mediere
ora 19,15-20,00 discuţii libere
ora 20,00 închiderea lucrărilor.
Nu se percepe taxă de participare şi nici nu este necesară confirmarea participării pentru persoanele interesate.
Partener media: www.juridice.ro

Pentru detalii suplimentare legate de seria de mese rotunde despre mediere, realizate în cadrul Masteratului de Integrare şi Afaceri Europene, puteţi lua legătura cu conf. univ. dr. Dragos Rădulescu(mediator) 0722834593, dmradulescu@yahoo.comwww.mediereaturistica.ro

Posted in Evenimente, Varia.