Skip to content


Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New-York, la 10 iunie 1958

Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New-York, la 10 iunie 1958

 

 

Articolul I

1. Prezenta Convenţie se aplică recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale date pe teritoriul unui alt Stat, decât acela unde se cere recunoaşterea şi executarea sentinţelor şi rezultate din diferende între persoanele fizice sau juridice. Ea se aplică, de asemenea, sentinţelor arbitrale care nu sunt considerate ca sentinţe naţionale în Statul unde este cerută recunoaşterea şi executarea lor.

2. Prin „sentinţe arbitrale” se înţeleg nu numai sentinţele date de către arbitrii numiţi pentru cazuri determinate, ci de asemenea şi acelea care sunt date de către organele de arbitraj permanente cărora părţile li s-au supus.

3. În momentul semnării sau ratificarii prezentei Convenţii, aderării la ea sau notificării de extindere prevăzute la articolul X, orice Stat va putea, pe baza de reciprocitate, să declare că va aplica Convenţia numai la recunoaşterea şi executarea sentinţelor date pe teritoriul unui alt Stat contractant. El va putea, de asemenea, să declare că va aplica Convenţia numai la diferendele rezultate din raporturi de drept, contractuale sau necontractuale, care sunt considerate comerciale de către legea sa naţională.

Articolul II

1. Fiecare din Statele contractante recunoaşte convenţia scrisa prin care părţile se obligă să supună unui arbitraj toate diferendele sau anumite diferende care s-au ivit sau ar putea să se ivească între ele privind un raport de drept determinat, contractual sau necontractual, referitor la o problemă susceptibilă de a fi reglementată pe calea arbitrajului.

2. Prin „conventie scrisa” se înţelege o clauză compromisorie inserată într-un contract, sau un compromis semnate de părţi, sau cuprinse într-un schimb de scrisori sau telegrame.

3. Tribunalul unui Stat contractant, sesizat cu un litigiu privind o problemă asupra căreia părţile au încheiat o convenţie în sensul prezentului articol, va îndruma părţile la arbitraj, la cererea uneia din ele, dacă nu constată că zisa convenţie este caducă, inoperantă sau nesusceptibilă de a fi aplicată.

Articolul III

Fiecare din Statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite în articolele următoare. Pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale cărora se aplică prezenta Convenţie nu vor fi impuse condiţiuni mult mai riguroase, nici cheltuieli de judecată mult mai ridicate, decât acelea care sunt impuse pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.

Articolul IV

1. Pentru a obţine recunoaşterea şi executarea arătată în articolul precedent, partea care cere recunoaşterea şi executarea trebuie să producă odată cu cererea:

a) originalul sentinţei autentificat în mod cuvenit, sau o copie a acestui original întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa;

b) originalul convenţiei arătate în articolul II sau o copie întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa;

2. Dacă menţionata sentinţă sau menţionata convenţie nu este redactată într-o limbă oficială a ţării în care sentinţa este invocată, partea care cere recunoaşterea şi executarea sentinţei va trebui să producă o traducere a acestor piese în această limbă. Traducerea va trebui să fie certificată de un traducator oficial, sau de un traducător cu jurământ, ori de un agent diplomatic sau consular.

Articolul V

1. Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra căreia ea este invocată, decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute:

a) că părţile la convenţia amintită în articolul II, erau, în virtutea legii aplicabilă lor, lovite de o incapacitate, sau că convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legii ţării în care sentinţa a fost dată; sau

b) că partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau că i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare; sau

c) că sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în compromis, sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii, sau că ele conţin hotărâri care depăşesc prevederile compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, dacă dispoziţiile sentinţei care au legătura cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legătură cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi executate; sau

d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor, sau, în lipsa de convenţie, că ea nu a fost conformă cu legea ţării în care a avut loc arbitrajul; sau

e) că sentinţa nu a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată sentinţa.

2. Recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate dacă autoritatea competentă a ţării în care se cere recunoaşterea şi executarea constată:

a) că în conformitate cu legea acestei ţări obiectul diferendului nu este susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului; sau

b) ca recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contra ordinii publice a acestei ţări.

Articolul VI

Dacă anularea sau suspendarea sentinţei este cerută autorităţii competente vizată la articolul V, paragraful 1 alineatul e, autoritatea în faţa căreia este invocată sentinţa poate, dacă consideră indicat, să amâne statuarea asupra executării sentinţei; ea poate, de asemenea, la cererea părţii care solicită executarea sentinţei, să ordone celeilalte părţi să furnizeze garanţii convenabile.

Articolul VII

1. Dispoziţiile prezentei Convenţii nu aduc atingere validităţii acordurilor multilaterale sau bilaterale încheiate de Statele contractante în materie de recunoaştere şi executare de sentinţe arbitrale şi nu privează nici o parte interesată de dreptul pe care l-ar putea avea de a se prevala de o sentinţă arbitrală în modul şi în măsura admisă de legislaţia sau tratatele ţării în care sentinţa este invocată.

2. Protocolul de la Geneva din 1923 privitor la clauzele de arbitraj şi Convenţia de la Geneva din 1927 pentru executarea sentinţelor arbitrale străine vor înceta să mai producă efecte între Statele contractante din ziua şi în măsura în care aceste State vor fi legate prin prezenta Convenţie.

Articolul VIII

1. Prezenta Convenţie este deschisă până la 31 decembrie 1958 semnării oricărui Stat membru al Organizaţiei Natiunilor Unite, ca şi oricărui alt Stat care este sau va deveni ulterior membru al uneia sau mai multor instituţii specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie sau care va fi invitat de către Adunarea Naţiunilor Unite.

2. Prezenta Convenţie trebuie să fie ratificată şi instrumentele de ratificare să fie depuse pe lângă Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul IX

1. Toate Statele menţionate la articolul VIII pot adera la prezenta Convenţie.

2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare pe lângă Secretarul general al Organizaţiei Natiunilor Unite.

Articolul X

1. Orice Stat va putea, în momentul semnării, ratificării sau aderării, să declare că prezenta Convenţie se va extinde asupra tuturor teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internaţional sau asupra unuia sau mai multora dintre ele. Această declaraţie îşi va produce efectele sale în momentul intrării în vigoare a Convenţiei pentru numitul Stat.

2. În consecinţă, orice extindere de această natură se va face prin notificare adresată Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi îşi va produce efectele sale cu începere de la a nouăzecea zi care urmează datei la care Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a primit notificarea, sau la data intrării în vigoare a Convenţiei pentru menţionatul Stat, dacă această din urmă dată este posterioară.

3. În ceea ce priveşte teritoriile cărora prezenta Convenţie nu se aplică la data semnării, ratificării sau aderării, fiecare Stat interesat va examina posibilitatea de a lua măsurile dorite pentru a extinde Convenţia asupra acestor teritorii sub rezerva, eventuală, atunci când motivele constituţionale o vor cere, a asentimentului guvernelor acestor teritorii.

Articolul XI

Dispoziţiile ce urmează se vor aplica Statelor federative sau neunitare:

a) în ce priveşte articolele prezentei Convenţii care ţin de competenţa legislativă a puterii federale, obligaţiile guvernului federal vor fi aceleaşi cu acelea ale Statelor contractante care nu sunt State federative;

b) în ce priveşte articolele prezentei Convenţii care ţin de competenţa legislativă a fiecăruia din Statele sau provinciile constitutive, care nu sunt, în virtutea sistemului constituţional al federaţiei, ţinute să ia măsuri legislative, guvernul federal va aduce menţionatele articole, în cel mai scurt timp posibil şi cu avizul său favorabil, la cunoştinţa autorităţilor competente ale Statelor sau provinciilor constitutive;

c) un Stat federativ, Parte la prezenta Convenţie, va comunica, la cererea oricărui alt Stat contractant care i-ar fi transmisă prin intermediul Secretarului general al Organizaţiei Unite, o expunere a legislaţiei şi practicilor în vigoare în federaţie şi în unităţile ei constitutive, în ce priveşte una sau alta din dispoziţiile Convenţiei, indicând măsura în care, printr-o acţiune legislativă sau alta, s-a dat efect menţionatei dispoziţii.

Articolul XII

1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în cea de a nouăzecea zi care urmează datei depunerii celui de al treilea instrument de ratificare sau aderare.

2. Pentru fiecare din Statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de al treilea instrument de ratificare sau aderare, ea va intra în vigoare în cea de a nouăzecea zi care va urma datei depunerii de către acest Stat a instrumentului său de ratificare sau aderare.

Articolul XIII

1. Orice Stat contractant va putea să denunţe prezenta Convenţie prin notificare scrisă adresată Secretarului general al Orgnizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea va produce efect după un an de la data când Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi primi notificarea.

2. Orice Stat care va face o declaraţie sau o notificare conform articolului X va putea notifica ulterior Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite că Convenţia va înceta să se aplice pe teritoriul în chestiune după un an de la data la care Secretarul general va fi primit această notificare.

3. Prezenta Conventie va rămâne aplicabilă sentinţelor arbitrale în legătură cu care a fost începută o procedură de recunoaştere sau executare înainte de intrarea în vigoare a denunţării.

Articolul XIV

Un Stat contractant nu poate să se prevaleze de dispoziţiile prezentei Convenţii faţă de alte State decât în măsura în care el însuşi este ţinut să aplice această Convenţie.

Articolul XV

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor Statelor menţionate la articolul VIII:

a) semnările şi ratificările menţionate la articolul VIII;

b) aderările menţionate la articolul IX;

c) declaraţiile şi notificările menţionate la articolele I, X şi XI;

d) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare în aplicarea articolului XII;

e) denunţarea şi notificările menţionate la articolul XIII.

Articolul 16

1. Prezenta Conventie, ale cărei texte chinez, englez, francez, rus şi spaniol au valabilitate egală, va fi depusă în arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va remite Statelor vizate la articolul VIII câte o copie certificată conformă a prezentei Convenţii.

România a aderat la convenţie prin Decretul nr. 186 din 10 iulie 1961, publicat în Buletinul Oficial nr. 19/24 iulie 1961.

Articol unic. – Republica Populară Română aderă la Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New – York, la 10 iunie 1958, cu următoarele rezerve:

„Republica Populară Română va aplica Convenţia numai la diferendele rezultate din raporturi de drept contractuale sau necontractuale care sunt considerate comerciale de către legislaţia sa naţională.

Republica Populară Română va aplica Convenţia la recunoaşterea şi executare a sentinţelor date pe teritoriul unui alt stat contractant. În ce priveşte sentinţele date pe teritoriul unor state necontractante, Republica Populară Română va aplica Convenţia numai pe baza reciprocităţii stabilite prin înţelegere între părţi”.

Posted in Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine (New York, Reglementari, UNCITRAL.


No Responses (yet)

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.



Some HTML is OK

or, reply to this post via trackback.