Skip to content


Actiune in anulare. Intrepretarea art. 608 lit. h) NCPC cu privire la încalcarea dispozitiilor imperative ale legii

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI A COMERCIALA, SENTINTA COMERCIALA nr.10 din 14.01.2011.

poartalul instantelor de judecata

 Interpretarea dispozitiilor art.364 lit.i din Codul de procedura civila [în prezent art. 608 alin. 1 lit. h) NCPC] cu privire la încalcarea dispozitiilor imperative ale legii.

   Situatia prevazuta de art. 364 lit.i nu poate include criticile cu privire la stabilirea situatiei de fapt sau cu privire la interpretarea si aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încalcarea dispozitiilor imperative ale legii, independent de situatia de fapt stabilita.

      Prin sentinta arbitrala nr.166/09.07.2010, pronuntata de Tribunalul arbitral al Curtii de Arbitraj Comercial International de pe lânga Camera de Comert si Industrie  a României în dosarul arbitrajului nr.396/2009, a fost respinsa actiunea formulata de reclamanta C LTS Slovacia împotriva pârâtei SC AM Galati SA.

      În motivarea acestei solutii tribunalul arbitral a retinut în esenta ca reclamanta vânzatoare a solicitat obligarea pârâtei cumparatoare la plata sumei de 242.589,4 euro, pretul unui set de malaxoare de caramizi, conform comenzii nr.4500546668 din 09.04.2008. A apreciat instanta ca raporturile comerciale dintre parti, sub forma simplificata a comenzii-acceptate, urmata de livrare, sunt supuse Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internationala de marfuri, încheiata la Viena la 11.04.1980. A constat Tribunalul arbitral ca reclamanta vânzatoare nu a facut dovada îndeplinirii obligatiilor aferente livrarii marfii, respectiv a predarii acesteia catre cumparatoare, în conditiile art.31, 32, 33, 36, 38 si 41 din Conventie. S-a aratat ca partile nu au prevazut o data certa, obligatia livrarii fiind afectata de o conditie pur potestativa, livrarea urmând sa fie executata în raport de data la care cumparatorul solicita executarea si livrarea. Cu referire la data nasterii obligatiei de livrare,Tribunalul a apreciat ca reclamanta vânzatoare nu a facut dovada livrarii produselor al caror pret îl solicita, a punerii marfii la dispozitia pârâtei si refuzul primirii acesteia si a considerat ca, în oricare din modalitatile de predare, vânzatoarea avea obligatia sa faca dovada conformitatii marfii, faptul ca aceasta îndeplineste conditiile cantitative, calitative convenite, prin emiterea actelor de livrare, a certificatelor de calitate si facturarea în vederea platii. Cu referire la executarea marfii de catre producatorul cocontractant al reclamantei, instanta a considerat ca existenta marfii la un tert nu are relevanta si nu suplineste obligatiile de predare ale reclamantei catre pârâta. În ceea ce priveste obligatiile principale ale cumparatorului, de preluare si plata a pretului, instanta arbitrala a apreciat ca ele nu se nasc decât conditionat de îndeplinirea obligatiei de predare.

      Împotriva sentintei arbitrale nr.166/9 iulie 2010 a formulat actiune în anulare petenta reclamanta C LTD SLOVACIA, motivata în drept pe dispozitiile art.91 din Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj international de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României si art.365 Cod procedura civila, art.969 Cod civil si Conventia de la Viena.

      În motivarea actiunii în anulare petenta a expus pe larg situatia de fapt, evidentiind ca între cele doua societati au existat relatii contractuale începând cu anul 2002, având la baza un contract cadru constând în livrarea de caramizi pentru captuseala cuptoarelor industriale ale intimatei – pârâte. Cu referire la contractul ce formeaza obiectul dosarului, s-a aratat ca acesta este Purchase Order nr. 4500546668/09.04.2008 având ca obiect 2 seturi de caramizi, în valoare totala de 485.178,80 Euro, respectiv un set de caramizi valorând 242.459,4 Euro. Cu referire la cel de al doilea set de caramizi, se arata de catre petenta ca acesta a fost finalizat în luna octombrie 2008, moment la care societatea solicitat intimatei – pârâte, AM, sa stabileasca data de livrare, fata de faptul ca data de livrare se stabilea la cererea acesteia, potrivit clauzei “Delivery terms: as per the written buyers request”, dar nu mai târziu de 30.12.2008. Sustine petenta ca la începutul lunii octombrie 2008, intimata – pârâta a aratat ca nu mai doreste livrarea celui de al doilea set si a refuzat preluarea acestuia si plata pretului corespunzator, atât la acel moment cât si prin manifestarea aceleiasi atitudini si în cadrul procesului arbitral.

      Cu referire la sentinta arbitrala, petenta arata ca aceasta este nelegala, fiind data cu încalcarea “dispozitiilor imperative ale legii”, motiv de anulare prevazut de art. 89 din Regulile arbitrale si art. 364 C. proc. civ, deoarece în mod gresit Tribunalul Arbitrai a respins actiunea sa, considerând ca reclamanta nu este îndreptatita la primirea pretului, deoarece s-a ignorat astfel esenta acestui litigiu, anume puterea pe care un cumparator, ce a comandat producerea unor seturi de caramizi specifice, si-a arogat-o, considerând ca poate oricând în cursul procesului sa se sustraga obligatiei sale de preluare a bunurilor comandate si sa nu mai suporte nici pretul acestora. Considera petenta ca,  prin Decizia arbitrala atacata, Tribunalul arbitral a încalcat atât dispozitiile art. 969 C. civ., cât si cele ale Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internationala de marfuri, încheiata la Viena la 11 aprilie. Se sustine ca Tribunalul arbitrai nu a sanctionat partea culpabila de încalcarea Contractului din 2008, anume intimata – pârâta AM, ce si-a încalcat obligatiile esentiale de preluare a marfii si de plata a pretului, ci, printr-un rationament gresit, a apreciat ca societatea reclamanta a fost cea care nu si-a îndeplinit obligatia de predare a marfii.

      Au fost invocate de catre petenta dispozitiile art. 60 din Conventia de la Viena, evidentiindu-se ca obligatia de predare a vânzatorului nu se poate executa fara concursul cumparatorului, prin acceptarea, preluarea predarii. S-a aratat ca intimata – pârâta este cea care nu si-a respectat obligatia preluarii marfii si îndeplinirii oricarui act pentru a permite societatii predarea bunurilor comandate, în conditiile în care reclamanta a administrat probe cu privire la îndeplinirea propriilor sale obligatii. Sustine reclamanta ca Tribunalul arbitral a omis esenta acestui litigiu deoarece intimata – pârâta nu a refuzat preluarea marfurilor pentru vreunul dintre motivele retinute, ci în virtutea interpretarii eronate a clauzei privind livrarea bunurilor, anume ca aceasta se face pe baza cererii scrise a cumparatorului. Toate argumentele retinute de Tribunalul Arbitral pentru respingerea solicitarii privind plata pretului sunt reglementate de Conventia de la Viena pentru ipoteza normala a respectarii de catre parti a obligatiilor de predare, respectiv preluare a bunurilor comandate sau numai a nerespectarii de catre vânzator a obligatiei de predare. Considera petenta ca în cazul în care cumparatorul preia marfurile, dar acestea nu îndeplinesc conditiile de calitate si cantitate cerute, cumparatorul nu este tinut a plati pretul. În cazul în care vânzatorul refuza predarea marfurilor, cumparatorul nu este tinut sa plateasca pretul, însa în situatia în care cumparatorul este cel care refuza preluarea, cu încalcarea deci a obligatiei sale, nu se mai pot aplica situatiile pentru care cumparatorul este îndreptatit sa refuze plata pretului. Se sustine ca intimata a refuzat preluarea si plata unui bun, nu de gen – care sa poata fi ulterior valorificat, ci individual determinat, cu o singura destinatie posibila, respectiv aceea potrivita agregatelor apartinând acesteia. Petenta considera eronata întelegerea Tribunalului arbitral cu privire la sustinerea societatii în sensul caracterului pur potestativ al obligatiei asumata de cumparatoarea AM sub clauza “Conditiile livrarii”. În opinia petentei, Tribunalul arbitral a observat în mod eronat probele administrate la dosar si a retinut în mod gresit ca “nu s-a facut dovada ca setul de malaxor a fost facturat de producatorul S catre reclamanta”, acest aspect neavând relevanta în aprecirea dreptului unui vânzator la plata pretului vândut. Totodata, s-a apreciat ca neîntemeiata si retinerea Tribunalului Arbitral în sensul ca, neachitând pretul catre producatorul S, societatea reclamanta nu are interes în actiune.

      În drept au fost invocate dispozitiile art. 91 din Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de arbitraj international de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României si art. 365 C. proc. civ., art. 969 C. civ., Conventia de la Viena.

      La data de 27.09.2010 intimata pârâta AM Galati S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea actiunii în anulare formulata de catre reclamanta ca nefondata si nelegala si, in consecinta, mentinerea ca legala si temeinica a Sentintei arbitrale nr.166/09.07.2010, pronuntata de Curtea de Arbitraj International – Bucuresti.

      În motivarea cererii intimata pârâta a aratat ca instanta arbitrala a aplicat in mod corect, în speta dedusa judecatii, atât prevederile contractului nr.450054668/09.04.2008 încheiat între S.C. C LTD Slovacia si societatea noastra, cât si dispozitiile Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internationala de marfuri, încheiata la Viena la 11 aprilie 1980. Intimata reia argumentele expuse de catre Tribunalul arbitral în motivarea sentintei si, în plus, evidentiaza ca factura proforma nr. 4010005/10.05.2010, emisa de S.C. C LTD Slovacia în sarcina AM Galati S.A. nu întruneste conditiile prevazute de art. 46 Cod comercial, factura proforma nefiind un document de plata, ci o invitatie la cumparare trimisa unui cumparator potential. Totodata, partea face trimiteri la contractul încheiat de catre reclamanta cu producatorul marfurilor ale carui dispozitii, în opinia sa, duc la concluzia ca actiunea petentei este lipsita de interes. Cu referire la motivele expuse de catre reclamanta în actiunea în anulare, intimata arata ca ele antameaza fondul cauzei si, prin urmare, nu pot face obiectul actiunii in anulare, conform disp. art. 364 din Codul de procedura civila, având in vedere ca motivele prevazute de acest articol sunt motive limitativ prevazute de normele procedurale pentru aceasta cale speciala de atac a unei hotarâri arbitrale.

      Actiunea în anulare este singura modalitate care permite partilor sa ceara desfiintarea hotarârii arbitrale, pentru motivele prevazute în mod expres si limitativ de art.364 lit.a-i din Codul de procedura civila, norme de stricta interpretare si aplicare.

      Nici unul din motivele prevazute de art.364 lit.a-i Cod procedura civila nu da instantei de judecata dreptul sa cerceteze modul în care tribunalul arbitral a solutionat fondul pricinii, ci numai sa vada daca nu au fost respectate conditiile de forma ale arbitrajului si anume cele privind existenta unei conventii arbitrale legale si posibilitatea ca litigiul sa fie solutionat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la aparare al partilor, redactarea hotarârii arbitrale si respectarea dispozitiilor imperative ale legii si a normelor care asigura ordinea publica si bunele moravuri.

      Petenta si-a întemeiat actiunea arbitrala pe dispozitiile art.91 din Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de arbitraj international de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României si art. 365 C. proc. civ., art. 969 C. civ., respectiv Conventia de la Viena. Desi partea nu a indicat punctual vreunul dintre cazurile prevazute de art.364 Cod procedura civila, este fara îndoiala ca aceasta a avut în vedere situatia reglementata de dispozitiile art.364 lit.i din acelasi Cod, care prevad în mod expres ca o hotarâre arbitrala poate fi desfiintata prin actiune în anulare numai daca “încalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii”. Aceasta concluzie s-a impus fata de împrejurarea ca partea a solicitat anularea hotarârii arbitrale cu motivarea ca sentinta este nelegala, fiind data cu încalcarea dispozitiilor imperative ale legii, motiv prevazut de art.89 din Regulile arbitrale si art.364 Cod proc. civ. (fila 3 actiune în anulare).

      Cu toate acestea, din verificarea argumentelor aduse în sustinerea cererii, instanta a retinut ca, prin criticile aduse hotarârii arbitrale atacate, petenta a invocat numai aspecte care vizeaza fondul pricinii si modalitatea în care Tribunalul arbitral a înteles sa evalueze probatoriul administrat în cauza, respectiv sa interpreteze si sa stabileasca incidenta dispozitiilor Conventiei de la Viena cu privire la raporturile dintre parti. Astfel, petenta reclamanta sustine încalcarea de catre Tribunalul arbitral a dispozitiilor art.969 Cod civil, respectiv a dispozitiilor Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internationala de marfuri, încheiata la Viena la 11 aprilie 1980, prin aceea ca instanta arbitrala nu a sanctionat partea culpabila, intimata pârâta, de încalcarea obligatiilor esentiale de preluare a marfii si de plata a pretului. Argumentele expuse detaliat de catre petenta privesc modul în care fiecare parte contractanta a înteles sa îsi îndeplineasca obligatiile rezultate din conventia încheiata de catre acestea, motivele refuzului intimatei cumparatoare de preluare a marfurilor, precum si împrejurarea potrivit careia Conventia de la Viena nu reglementeaza ipoteza în care cumparatorul refuza preluarea marfurilor.

      Aceste aspecte nu echivaleaza cu încalcarea dispozitiilor imperative ale legii, deoarece situatia prevazuta de art. 364 lit.i nu poate include criticile cu privire la stabilirea situatiei de fapt, pe larg evocata de petenta, sau cu privire la interpretarea si aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încalcarea dispozitiilor imperative ale legii, independent de situatia de fapt stabilita.

      Motivul invocat vizeaza, în fapt, nelegalitatea si netemeinicia sentintei atacate, aspecte ce nu pot fi încadrate în dispozitiile art.364 lit.i C.pr.civ.

      Instanta a apreciat ca Tribunalul a interpretat vointa partilor din contractul încheiat, prin aplicarea principiului pacta sunt servanda, dar si cu trimitere la dispozitiile cuprinse în Conventia de la Viena, incidenta raporturilor dintre acestea. Nu se poate retine încalcarea de catre instanta arbitrala a vreunei norme imperative deoarece valorificarea probatoriului, interpretarea contractului supus judecatii si stabilirea incidentei normelor Conventiei reprezinta chestiuni care tin de aprecierea drepturilor si obligatiilor partilor în proces, si, implicit, a temeiniciei sau netemeiniciei pretentiilor formulate, aspecte ce nu atrag anularea sentintei pronuntate, prin prisma dispozitiilor art.364 lit.i C.pr.civ.

Posted in Curtea de Apel Bucuresti, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, Jurisprudenta, UNCITRAL.

Tagged with , .